Amenajari peisagistice, decorațiuni, plante Referințe Rezidențiale Complex rezidențial Redesign – Stejeriș 5 min de citit 0 18 Amenajarea peisagistică a acestui complex rezidențial, aflat într-o zonă montană, aproape de Poiana Brașov, a fost genul de lucrare care nu se face din poze frumoase și planșe perfecte. A fost o muncă dusă pe termen lung, cu mult teren greu, cu șantierul mereu în mișcare și cu decizii luate la fața locului, de multe ori în funcție de vreme. Lucrările s-au întins pe aproape doi ani și au mers mână în mână cu construcția clădirilor. Practic, peisajul a crescut odată cu blocurile. Nu puteai intra peste tot dintr-o dată, așa că s-a lucrat bucățică cu bucățică, când se elibera o zonă, când permitea sezonul. A fost un proces fragmentat, dar coerent, în care răbdarea a contat la fel de mult ca experiența. În tot acest timp au fost plantați peste 70 de arbori, unii foarte mari, alții mai tineri, aleși nu doar pentru cum arată, ci pentru cum vor arăta peste ani. Ideea a fost să existe volum și umbră încă de la început, dar și o promisiune pentru viitor. Peste 2000 de arbuști au fost folosiți pentru a lega spațiile între ele, să mai îmblânzească muchiile construcțiilor și să dea senzația de continuitate. Sutele de plante perene au venit ca un strat de detaliu: culoare, textură, mici surprize de la un sezon la altul, fără să pară nimic forțat. Poate cea mai mare provocare au fost pantele abrupte, unele cu înclinații de 60–70 de grade. Acolo nu mai vorbim de estetică pură, ci de logică și stabilitate. Fiecare plantă a avut un rol clar, iar lucrul pe astfel de teren a însemnat efort fizic serios și multă atenție. Cu toate acestea, s-a reușit instalarea gazonului pe toată amenajarea, inclusiv în zonele dificile. Mii de metri pătrați de gazon au fost montați etapizat. Pentru ca tot acest verde să aibă șanse reale pe termen lung, s-a montat un sistem de irigații automatizat pe întreaga suprafață. Fără el, întreținerea ar fi fost un compromis continuu, mai ales într-o zonă de munte, unde vremea nu ține cont de planuri. Un capitol aparte îl reprezintă acoperișurile verzi extensive ale blocurilor Acolo s-a lucrat diferit, în funcție de structură: însămânțare directă, rulouri vegetale pentru acoperiri cu vegetație de 60% sau, în unele cazuri rulouri de vegetație tip sedum cu grad de acoperire de peste 95%. În final, rezultatul nu e doar un complex cu spații verzi, ci un loc care respiră mai bine și se așază firesc în peisajul montan din jur. ODU Green Roof – Expertul tău în soluții ecologice durabile Vrei să îți transformi proiectul într-un exemplu de inovație și responsabilitate ecologică? Fie că ești arhitect, constructor sau dezvoltator, știi că viitorul clădirilor sustenabile începe cu alegeri inspirate.