Sisteme de acoperiș verde Grădini verticale, pereți verzi, fațade verzi 19 min de citit 0 15,342 Poate nici un alt fel de proiect unde se îmbină o construcție cu natura nu are un impact vizual mai puternic decât o grădină verticală sau cum se spune în Franța, perete verde, cu diversitatea culorilor, a zecilor de specii de plante ce pot alcătui o asemenea operă de artă peisagistică. Le putem întâlni în diferite dimensiuni și în cele mai neașteptate locații, pe tot globul. Popularitatea lor a crescut exponențial în ultimii ani, câteva cifre demonstrându-ne acest lucru: Peste 80% din grădinile verticale existente astăzi au fost construite după 2007, iar 93% după 2009. Sistemul a fost inventat de către Profesorul de Arhitectură Peisagistică de la Universitatea Illinoi Stanley Hart White, cine a brevetat un asfel de sistem în 1938, dar dezvoltarea și popularizarea conceptului la sfârșitul anilor 1980, se datorează biologului francez Patrick Blanc. Datorită impactului vizual puternic, al mesajului de grandoare propagat, grădinile verticale sunt deseori construite în spațiul public al unor instituții și corporații. Proiectul cu cea mai mare suprafață de perete cu vegetație are 2.700 m², situat la Los Cabos International Convention Center din Mexic, dar putem aminti și realizările peisagistice de la Edmonton International Airport(Canada), Changi International Airport (Singapore) sau Chhattrapati Shivaji International Airport (Mumbai, India), fără ca lista să se termine. Sunt mai multe sisteme prin care se ajunge la un perete acoperit de vegetație, care pot fi implementate în funcție de posibilitățile arhitecturale concrete, de amplasamentul peretelui țintă, de materialul din care este construit, posibilitățile financiare etc. Asemenea amenajări, cu multiplele sale denumiri, ca bio-perete, eco-perete sau grădini verticale pot fi executate atât în exterior cât și în interiorul clădirii. În funcție de tehnologia folosită, pereții verzi pot fi fixate de perete, de sine stătătoare, în module cu plante atașate de perete, variantele fiind exhaustive. Denumirea generică de perete verde acoperă în principal trei categorii de structuri cu vegetație: Fațadă verde, sistem în care specii de plante cățărătoare sunt ghidate cu ajutorul diverselor suporturi montate în acest sens să acopere un perete, un gard, să urce pe acoperiș, să umbrească un balcon, etc. Pot fi atașate la o construcție existentă sau pot constitui un sistem sine-stătător în mijocul unei grădini sau oriunde ne dorim. Plantele se înrădăcinează în sol, sau dacă, sunt montate la înălțimi, în diferite recipiente umplute cu pământ fertil. În funcție de specia plantei, de microclimă, fertilizare, va ajunge la maturitate după câteva sezoane. Perete viu, construit din module, panouri cu vegetație preplantate, fixate pe pereți sau structuri independente. Aceste module pot fi confecționate din diverse materiale, ca plastic, polistiren expandat, textile, ceramică sau beton, și se pot planta cu o mare varietate de plante, la densitate considerabilă, fiind mult mai avantajoasă în această privință ca o fațadă verde. Flori perene, ferigi sau plante aromate sunt numai câteva exemple dintre speciile care se pot crește pe acest suport. Acest perete viu modular poate fi construit sub orice climă, se poate adapta la orice condiție, umbră sau soare plin, interior sau exterior. Zidurile de sprijin cu vegetație constituie structuri menite să stabilizeze o pantă abruptă cu unghiuri de la 45° până la 88°. În timp ce structura solidă la o astfel de construcție are rolul de opri alunecarea terenului, vegetația contribuie la prevenirea eroziunii prin fixarea solului. De regulă, sunt construite din dale de diferite materiale, umplute cu pământ fertil și plantat sau însămânțat. Se urmărește ca la maturitate vegetația să acopere întreaga structură, îndeplinindu-și rolul estetic. Sistem fațadă verde modular din materiale textile Sistemul Fytotextile, livrat la nivel global de Terapia Urbana, reprezintă o soluție tehnologică de avangardă pentru realizarea grădinilor verticale profesionale, fiind un produs brevetat, rezultat în urma anilor de cercetare și dezvoltare, derulate de grupul de inginerie Urban Greening și Biosistem de la Universitatea din Sevilla. Reprezintă un sistem modular multistrat flexibil, realizat din materiale textile tehnice organice și sintetice, destinat realizării fațadelor verzi cu culturi semi-hidroponice pe suprafețe verticale. Este compus din straturi flexibile de materiale sintetice și organice cu o grosime redusă, fiind special conceput pentru a oferi un mediu optim de dezvoltare pentru fațadele verzi de dimensiuni medii și mari. Tehnologia se bazează pe o matrice de buzunare destinate culturilor semi-hidroponice, permițând o densitate mare de plantare, de până la 49 de plante pe metru pătrat, ceea ce asigură o acoperire vegetală rapidă și estetică. Din punct de vedere constructiv, modulele Fytotextile sunt alcătuite din trei straturi principale cu funcții specifice care garantează sănătatea plantelor și protecția clădirii. stratul exterior este unul respirabil, care permite un flux de aer optim chiar și la viteze mici ale vântului, asigurând o aerisire excelentă a rădăcinilor și o capacitate ridicată de transpirație. stratul intermediar este cel de irigare, responsabil pentru distribuția uniformă a apei și reținerea umidității benefice. la baza sistemului se află un strat impermeabil care acționează ca o barieră protectoare, împiedicând apa să penetreze în structura peretelui de suport. Sistemul se remarcă prin performanțe tehnice ridicate și certificări riguroase. În ceea ce privește siguranța, acesta este clasificat conform standardelor europene cu clasa B-s2, d0 pentru reacția la foc. Durabilitatea este confirmată prin teste de îmbătrânire accelerată, materialul exterior demonstrând o rezistență la tracțiune de peste 10 ori mai mare decât sarcina maximă solicitată în condiții normale de utilizare. De asemenea, sistemul are un comportament excelent la ciclurile de înghet-dezgheț, menținându-și neschimbate proprietățile fizice și mecanice. Instalarea sistemului este descrisă ca fiind rapidă și facilă pentru profesioniști, implicând montarea unei structuri metalice din profile de oțel galvanizat pe peretele existent. Modulele textile se fixează pe această structură prin profile speciale de tip șină și se securizează cu șuruburi autoperforante. Irigarea este integrată și poate fi de două tipuri: un sistem cu soluție pierdută pentru instalații mici și medii, sau un sistem cu circuit închis și recirculare pentru proiectele mari, ambele fiind automatizate și monitorizate de la distanță prin unități de control dedicate. Eficiența operațională este un alt punct forte, greutatea sistemului saturat cu apă și complet plantat fiind cuprinsă între 28 și 35 kg pe metru pătrat. Consumul de apă este optimizat, situându-se între 2 și 6 litri pe metru pătrat, în funcție de necesitățile specifice ale vegetației alese. Terapia Urbana oferă și variante specializate, precum Fytotextile-FR pentru proiecte care necesită certificări stricte de rezistență la foc, sau Fytotextile-C+ pentru climatele foarte calde, acesta din urmă având o capacitate sporită de reținere a apei. Până în prezent, sistemul a fost instalat cu succes pe o suprafață totală de peste 38.000 de metri pătrați de pereți vii la nivel mondial. Indiferent de metodele folosite, grădinile verticale au avantaje de necontestat dintre care să amintim câteva: Readuce la viață spațiile urbane neutilizate. Impact vizual deosebit, chiar de la început sau cu vegetația în repaus. Crește valoarea clădirii. Reduce efectul de insulă de căldură produs de marile orașe în timpul verii. Reduce temperatura cu 5 grade în interiorul clădirii în timpul verii și este un bun izolator în timpul iernii (în cazul unei grădini verticale exterioare), caz în care se face o economie de 500 Euro/m² pe an în cazul clădirilor de birouri la cheltuielile de întretinere (căldură, AC). La sistemele cu circuit închis de irigare, nu este un mare consumator de apă curentă. 1 m² de vegetatie produce cantitatea de oxigen de care are nevoie un om pe perioada unui an și reține 130 de grame de praf. O grădină verticală de 60 m² poate capta până la 40 de tone de gaze nocive pe an. Îmbunătățește randamentul angajaților și reduce disconfortul la locul de munca prin aspectul natural. Grădina verticală reduce nivelul poluării fonice cu până la 10 decibeli. Instalare în timp redus. O mare diversitate de plante pretabile. Pentru a afla costurile unei grădini verticale, cereți oferta de preț personalizată, punându-ne la dispoziție cât mai multe detalii (planuri, proiecte, sectiuni, sau doar poze, descrieri ale proiectului Dumneavostră). Vă asigurăm consultanță în realizarea teraselor verzi, a grădinilor verticale, pereților verzi la care se îmbină o construcție cu natura având un impact vizual puternic cu diversitatea culorilor, a zecilor de specii de plante ce pot alcătui o asemenea operă de artă peisagistică. Vă stăm la dispoziție încă din faza de proiectare ca Dumneavostră să beneficiați de soluțiile optime pentru fiecare proiect de acoperiș verde. Realizăm la cheie, întreținem pe termen lung acoperișuri, terase verzi, intensive și extensive cu materiale de construcții durabile, folosind rulouri de vegetație special cultivate pentru acoperiș verde fie ea extensivă, intensivă sau de tip peisaj. Fiecare amenajare de acoperiș verde realizat de noi va avea cel mai bun raport cost/eficiență/siguranță în exploatare, oferindu-vă soluții de sistem de terasă verde adaptate specific proiectului Dvs. Aceasta poate fi hală industrială proiectată cu acoperiș verde cu vegetatație extensivă, sau clădire de birouri cu terasă verde intensivă având locuri de recreere, odihnă, sau un centru comercial cu parcare si acoperiș verde intensiv tip peisaj situat pe acoperișul clădirii. Indiferent dacă doriți un acoperiș verde extensiv sau unul intensiv, de tip peisaj sau grădină, sau dacă structura de rezistență a acoperișului actual vă obligă la realizarea unui acoperiș cu vegetație ultraușoară sau ușoară, dacă doriți ca funcția ecologică al acoperișului verde să fie completată și de montarea de panouri solare, sau vă doriți o grădină verticală amplasată pe pereții interiori sau exteriori, vă stăm la dispoziție cu proiecte, soluții de sistem, devize de acoperiș verde, consultanță de specialitate.